Actualitate

5104 doze noi de vaccin împotriva COVID-19 vor fi transmise locuitorilor din regiunea transnistreană

Pinterest LinkedIn Tumblr

Autorităţile de la Chisinau livrează un nou lot de vaccinuri împotriva COVID-19 cetățenilor domiciliați în stânga Nistrului și mun.Bender.

Autoritățile de la Chișinău vor preda centrelor de sănătate din regiunea transnistreană 5104 doze de vaccin anti-Covid, dintre care 2004 doze de Pfizer și 3100 doze de Johnson, procurate de către Guvernul Republicii Moldova.

Din toate loturile de asistență umanitare oferite Republicii Moldova, dar și din achizițiile efectuate din resurse bugetare, autoritățile în mod proporțional au redistribuit locuitorilor din regiunea transnistreană aproximativ 190 de mii de doze de vaccin împotriva COVID-19.

De asemenea, pentru întreținerea serviciilor exemplare și vindecarea grabnică a celor infectați, regiunii transnistrene pe lângă vaccin i s-au transmis și multiple loturi umanitare ce conțineau echipamente de protecție individuală și aparataj medical performant.

La fel, în zilele apropiate este preconizată înmânarea unui nou lot de ajutor umanitar locuitorilor din stânga Nistrului și mun.Bender, în număr de 500 de mii de măști de unică folosință, 240 de mii de aparate de respirat și 50 de mii de teste rapide de detectare a antigenului SARS CoV-2.

Chișinău va continua să contribuie la bunăstarea și ocrotirea sănătății locuitorilor din stânga Nistrului și mun.Bender prin toate mecanismele posibile.

loading...

Comments are closed.