53 de copilași s-au născut în ambulanță, de la începutul acestui an, în Republica Moldova

53 de copilași s-au născut în ambulanță, de la începutul acestui an, în Republica Moldova. Ultinele 2 cazuri au avut loc pe 11 noiembrie, potrivit Serviciului de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.

Astfel, din cele 53 de cazuri, 45 de nașteri au fost la termen de sarcină, iar 8 – premature.

Primul caz de pe 11 noiembrie a fost înregistrat în jurul orelor 17:00, în raionul Ceadîr-Lunga. Pentru deservirea acestei solicitări au fost antrenate două echipe din cadrul SAMU Ceadîr-Lunga, din motiv că au fost aduși pe lume doi gemeni de sex masculin. După acordarea asistenței medicale de urgență, nou- născuții împreună cu mama au fost transportați la Maternitatea Ceadîr-Lunga.

Cel de-al doilea caz a fost înregistrat în raionul Dubăsari, în jurul orelor 20:00. Imediat la locul solicitării s-a deplasat echipa SAMU Coșnița. În timpul deplasării pacientei de 27 ani la maternitate, nașterea s-a declanșat spontan, iar venirea pe lume a fetiței a fost asistată de echipa de asistență medicală urgentă. Mama și nou-născutul au fost transportați la IMSP Spitalul Raional Criuleni.

 

 

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share