7 lei pentru călătoria cu microbuzul în Chișinău. Solicitarea a fost depusă deja la Primărie

Stația Terminus, ruta 103, Microbuze, Chișinău

Transportatorii cer mărirea prețului pentru călătoriile în perimetrul orașului. Cererea a fost depusă deja la Primăria Chișinău.

Dacă Consiliul Municipal Chișinău va da curs acestor solicitări, prețul pentru o călătorie cu microbuzul ar urma să coste 7 lei, atât cât vor proprietarii de rute.

”Prețul real al unei călătorii este de 9 sau 10 lei, iar acum noi solicităm 6 sau 7 lei. Transportul public în Chișinău este subvenționat de către Primărie. Noi acceptăm și această subvenționare, nu neapărat să scoată fiecare om bani din buzunar. Oamenii nu vor putea ajunge în anumite zone unde nu are acces transportul public”, a declarat Veceslav Găină, administratorul unor linii de microbuz, pentru Sputnik Moldova.

Cererea a fost înaintată Primăriei. Președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto (APOTA), Oleg Alexa a declarat în cadrul aceleiași emisiuni că dacă autoritățile municipale nu vor da curs solicitărilor, atunci microbuzele vor dispărea din Chișinău, numărul acestora reducându-se în ultima perioadă de la 1.800 de unități la 700. ”Numărul unităților de transport s-a redus semnificativ. De la 1800 la 700. Microbuzele vor dispărea din Capitală nu pentru că sunt nocive orașului, ci din motiv că nu sunt rentabile”, a declarat Oleg Alexa, potrivit noi.md.

Citește și: VIDEO // Dezvăluiri SCANDALOASE! Numele persoanei care l-ar fi lăsat pe Vlad Plahotniuc fără de 100 de milioane de dolari

Total
0
Shares
Total
0
Share