Un pasager al cursei avia Paris-Chișinău a fost preluat de la Aeroportul Internațional Chișinău și dus direct la spital, transmite Telegraph.md
Potrivit Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, un călător a prezentat stare febrilă, conform procedurilor de operare a fost anunțat serviciul de urgență 112, care a și preluat persoana pentru verificări medicale.
Autoritățile încă nu au comunicat despre starea pacientului și dacă acesta a fost internat cu suspecția de infectare cu noul coronavirus.
Menționăm că, în ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 2 462 traversări. Un număr mai mare a fost înregistrat pe sensul de intrare în Republica Moldova – 1 568 traversări persoane, dintre care 625 treceri la frontiera moldo-română, 561 treceri la frontiera cu Ucraina și 382 de treceri a frontierei aeriene.
Citește și: Igor Dodon, către grupul Candu: Întoarceți miliardul furat și noi o să facem față și fără credite