Începând cu săptămâna aceasta, este posibilă depunerea online a dosarelor pentru eliberarea actelor permisive în construcții, la Direcția generală arhitectură, urbanism și relații funciare, transmite Telegraph.md
Un anunț în acest sens a fost făcut de viceprimarul Victor Chironda, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale.
„Începând de astăzi sistemul este accesibil pentru aplicarea sau prelucrarea online a demersurilor pentru obținerea documentației de urbanism, însă până la sfârșitul lunii curente, procesul va fi în regim de testare și setare a tuturor aspectelor de lucru”, a menționat Victor Chironda.
Potrviti viceprimarului, în continuare sistemul de solicitare online a documentației pentru construcții va fi dezvoltat și suplinit cu alte funcționalități, astfel încât până la finele anului, municipalitatea să gestioneze totalmente electronic procesul de eliberare a documentației de urbanism să și să reducă la maxim implicarea factorului uman.
Se menționează că depunerea online a dosarelor pentru eliberarea actelor permisive în construcții este un proiect realizat în parteneriat cu Banca Mondială.