Un grup de contrabandiști care cumpărau droguri din Spania și le transportau în Federația Rusă prin Republica Moldova a fost reținut de procurorii PCCOCS și angajații Inspectoratului Național de Investigații. Este vorba de patru persoane, inclusiv liderul grupării, care se afla în R. Moldova, relatează deschide.md.
Grupul respectiv de contrabandiști era format din mai multe persoane care se aflau în Spania, Federația Rusă, R. Moldova și Ucraina. Liderul acestora dădea indicații membrilor grupării prin intermediul aplicațiilor mobile pentru a nu fi deconspirați. Totodată aceștia recrutau permanent alte persoane care să se ocupe de procurarea și transportarea hașișului, astfel era minimizat riscul de a fi urmăriți de oamenii legii pentru o perioadă mai mare de timp. De multe ori, curierii care transportau drogurile dintr-o țară în alta nici nu se cunoșteau între ei.
„Membrii grupării au fost în vizor aproximativ doi ani. Liderii din R. Moldova racolau persoane care să se ocupe de scoaterea banilor prin contrabandă din R. Moldova; iar cu acești bani, ulterior, se cumpărau drogurile din Spania la un preț de 1200 – 1300 de euro și le transportau în Federația Rusă unde le vindeau la un preț de 4000 – 5000 de euro”, a declarat Gheorghe Ciugureanu, INI.
Șeful dealerilor a fost reținut cu ajutorul oamenilor legii din Ucraina; el era cunoscut în cercul contrabandiștilor ca „Lică”.
„După ce, la Giurgiulești, a fost reținută o persoană cu peste 30 kg de hașiș, ascunse în rezervorul automobilului, organele din R. Moldova au transmis informația colegilor noștri din Ucraina precum că liderul grupării ar fi pe teritoriul țării noastre. La scurt timp, acesta a fost dat în căutare prin intermediul Interpol și ulterior reținut”, a precizat șeful adjunct al departamentului regional al Poliției de Frontieră din Ucraina Andrei Beloborodcenco.
Procurorul Lilian Bacalâm a declarat că patru persoane au fost reținute pe 23 noiembrie 2017 pe teritoriul R. Moldova, iar alții trei, în Federația Rusă.