Podul de la Mihai Viteazu va intra în reparații în următoarele luni. Cel puțin asta spune primarul general Ion Ceban. Potrivit acestuia, urmează să aibă loc licitațiile în scurt timp, dar acum sunt unele carențe ce ține de noile standarde.
„Ceea ce ține nemijlocit de podul Mihai Vitează – proiectul a fost făcut integral dar a trebuit să fie revizuit cu privire la trecerea la standardele EN. Acum suntem pe ultima sută de metri a revizuirii și sper că în luna iunie a acestui an vor începe licitațiile. Asta ar însemna că un câștigător, dacă va fi undeva la sfârșitul lui august, începutul lui septembrie, iar de atunci ar putea începe lucrările.
Anul trecut au fost făcute licitații, dar anul trecut a fost un program foarte mare de „Drumuri Bune” în Republica Moldova. Toți agenții economici erau implicați în diferite activități. Noi am avut probleme pentru că nu era cineva interesat.
În acest an este mult mai puțin la acest capitol la nivel central și eu cred că la nivel de municipiu vom avea altă situație. Podul de la Mihai Viteazu ar putea să fie reabilitat în 18 luni fără a perturba circulația integral pe acest pod, care este o arteră foarte importantă pentru capitală, care leagă 2 sectoare”, a declarat Ceban.
Amintim că podul de la Mihai Viteazu este cel mai deteriorat din capitală.