Primarul Chișinăului, Ion Ceban a semnat astăzi Acordul de Cooperare între Municipiul Chișinău – Sectorul Botanica cu Județul Buzău din România, transmite Telegraph.md
Ceban spune că va sprijini, în baza principiilor egalității și reciprocității, stabilirea de relații de prietenie și colaborare între locuitori, precum și promovarea schimburilor de bune practici și experiențe în vederea încheierii unor proiecte comune de dezvoltare economică și socială în beneficiul comunităților.
În viziunea edilului, prioritățile de bază vor fi:
– asigurarea schimbului de experiență, bunelor practici pentru o activitate eficientă a autorităților administrației publice locale;
– asigurarea comunicării, transparenței și schimbului de informații;
– organizarea de activități comune cu caracter educativ-patriotic, social, cultural și sportiv;
– promovarea și susținerea relațiilor economice, agricole și a proiectelor de infrastructură;
– susținerea sectorului asociativ, a programelor pentru tineret, educație, sănătate, agrement și voluntariat;
– colaborarea în domeniul protecției mediului și amenajării teritoriului;
– susținerea reciprocă pentru realizarea proiectelor investiționale de interes public și privat;
– promovarea măsurilor de încredere și relațiilor de parteneriat transfrontalier.
”Ne dorim să dezvoltăm o cooperare durabilă prin semnarea Acordului.
Ne propunem ca în comun să avem o colaborare economică reciproc avantajoasă cu o atenție deosebită față de întreprinderile mici și mijlocii, încurajând investițiile la nivel local și raional, vom organiza informarea și susținerea reciprocă pentru promovarea dezvoltării economice a celor două Unități Administrativ-Teritoriale.
Vom promova și facilita schimburile culturale, colaborarea între colectivele artistice, ansambluri folclorice” scrie Ion Ceban.
Citește și: SLOBOZIA // Un bărbat a încercat să scape amicul de sforăit și l-a înjunghiat