Misiunea Promo-LEX a venit din nou cu o listă a încălcărilor depistate de observatori. Astfel, de dimineață și până la ora 14:00, au fost înregistrate 340 de semnalări, dintre care 211 cazuri au fost constatate ca fiind incidente, informează Sputnik.md
Șeful misiunii „Promo-LEX”, Nicolae Panfil, a prezentat în cadrul unui briefing informații cu privire la noile încălcări înregistrate de observatori.
Astfel, potrivit lui, din cele peste două sute de incidente depistate în ziua alegerilor, zece cazuri sunt de încercare de corupere a alegătorilor. Nicolae Panfil susține că la o secție de vot din Chișinău un alegător a fost auzit de către un observator că discuta la telefon și îi spunea interlocutorului că se duce la vot pentru că i se vor plăti 75 de euro. Panfil a enumerat și alte cazuri în care s-ar fi încercat coruperea alegătorilor.
Alte 13 cazuri de agitație electorală au depistat observatorii „Promo-LEX” până la ora 14:00, iar 20 de cazuri privesc transportarea organizată a alegătorilor la secțiile de vot.
Șeful misiunii „Promo-LEX” a mai declarat în cadrul briefing-ului că, în 14 cazuri, observatorii au depistat pe listele electorale persoane decedate, iar unii alegători nu s-au regăsit în liste. Încă o categorie de încălcări este și depistarea persoanelor neautorizate în incinta secțiilor de votare.
Panfil a precizat că în ziua alegerilor nu va da niciun nume de persoane care ar fi implicate în aceste încălcări pentru a nu influența procesul de vot, dar după alegeri, în raportul „Promo-LEX”, se va găsi descrierea amănunțită a situațiilor de încălcare. Șeful misiunii „Promo-LEX” a precizat că următoarele date despre încălcările în ziua alegerilor vor fi făcute publice publicate în jurul orei 19:00.
Citește și: INFOGRAFIC // Prezența la Vot, ora 11:00