VIDEO // Intra în parcări și sustrăgea jante împreună cu cauciucuri. Un bărbat din Ialoveni a fost reținut pentru furt

Un bărbat de 36 de ani, originar din raionul Ialoveni, a fost reținut de ofițerii Secției investigare infracțiuni a Inspectoratului de poliție Centru, fiind suspectat de comiterea mai multor furturi. Acesta nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind judecat pentru infracțiuni analogice.

În cadrul investigațiilor demarate de polițiști au fost acumulate probe ce i-ar demonstra implicarea în cel puțin trei cazuri de furt. Acesta intra în parcări de unde sustrăgea jante împreună cu cauciucuri ce erau depozitate de către proprietarii unităților de transport.

Prejudiciul cauzat părților vătămate constituie circa 94 000 de lei.

Suspectul în cadrul acțiunilor procesual penale și-a recunoscut vina, comunicând că bunurile sustrase le vindea, iar banii îi cheltuia în scopuri personale.

Astfel, în cadrul acțiunilor desfășurate, ofițerii de investigație au depistat și ridicat o parte din bunurile sustrase, care urmează a fi returnate proprietarilor.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore și este cercetat penal pentru furt. Conform legislației în vigoare, el riscă amendă în mărime de la 32 500 lei la 67 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunității de 180 la 240 ore sau închisoare pe un termen de până la 4 ani.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share