Bărbat din Căușeni, deferit justiției pentru trafic de influență

Procuratura Anticorupție oficiul Nord anunță despre finalizarea urmăririi penale și remitere în instanța de judecată pentru examinare în fond, a cauzei penale de învinuire a unui bărbat din r-nul Căușeni, fiindu-i incriminată săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (art. 326 alin. (3) lit. a) din Codul penal).

Urmărirea penală a fost pornită în luna august 2022, de către Direcția Generală Teritorială Nord a Centrului Național Anticorupție și instrumentată în baza a două denunțuri ale persoanelor fizice.

În rezultatul efectuării urmării penale şi a măsurilor speciale de investigație desfășurate pe cauza penală respectivă, s-a stabilit că, învinuitul, în vara anului 2022 a pretins și primit de la două doamne din raionul Drochia mijloace bănești în sumă totală de 20000 euro, echivalent al sumei de 408 084 lei, pentru a influența ofițerii de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Drochia și procurorii din cadrul Procuraturii raionului Drochia. Aceștia aveau în procedura de exercitare și respectiv de conducere a urmăririi penale cauze penale de acuzare a feciorilor doamnelor respective, de săvârșirea infracțiunilor – ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, răpirea unei persoane și huliganism.

În schimbul banilor, învinuitul susținea că îi poate determina pe procurori și ofițeri să adopte hotărâri favorabile pe cauzele penale menționate, manifestate prin scoaterea persoanelor de sub urmărire penală, cu clasarea ulterioară a cauzei penale.

În pofida influenței promise de către învinuit, procurorii din cadrul procuraturii raionului Drochia au finalizat urmărirea penală pe cauza penală din gestiune și au remis-o în judecată pentru examinare în fond, unde la moment se află pe rolul judecătorilor Judecătoriei Drochia.

Actualmente, învinuitului se află în arest la domiciliu, acesta nu a colaborat cu organele de anchetă și vina în comiterea infracțiunii nu recunoaște, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond în Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea comisă legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 200 000 la 300 000 lei sau cu închisoare de la 3 până la 8 ani.

Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Total
0
Shares
Total
0
Share