Angajații Poliției de Frontieră au identificat în flux trei persoane care dețineau acte cu semne clare de falsificare. În toate cazurile cercetările continuă în vederea elucidării circumstanțelor.
În Aeroportul Internațional Chișinău pentru doi cetățeni din Maroc a fost aplicat refuzul de intrare în Republica Moldova, întrucât aceștia au prezentat vize electronice moldovenești cu indici de falsificare. Străinii s-au prezentat la intrarea în țară, printre pasagerii cursei „Yerevan-Chișinău”. Documentele au fost ridicate, urmând să ajungă în laboratorul criminalistic al IGPF pentru expertiză.
În punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița pentru autorizarea ieșirii din Republica Moldova, la pista de control s-a prezentat un conațional de 25 de ani. Acesta era pasager al unei curse de deplasare spre Germania. Conform analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat controlul suplimentar asupra pasagerului. Ca urmare s-a depistat o carte de identitate, care ar fi eliberată de către autoritățile române. Audiat, posesorul a declarat că și-a perfectat actul în regiunea transnistreană, contra sumei de 300 EUR.
În punctul de trecere frontierei Sculeni este documentat un tânăr de 33 de ani cu dublă cetățenie (MDA/ROU). Pe direcția ieșire din țară s-a prezentat cetățeanul la volanul mașinii personale. Printre documentele înmânate la controlul trecerii frontierei a fost stabilit că asigurarea auto „Cartea Verde” nu întrunea condițiile unui document autentic. Bărbatul a recunoscut că a perfectat ilegal actul prin intermediar.
Comunicat de presă