Datoria României a depășit pentru prima oară 50% din PIB. Care sunt cifrele acum

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a României a crescut, în februarie 2023, la 706,524 miliarde lei, faţă de 694,91 miliarde de lei în luna precedentă, arată datele publicate de Ministerul Finanțelor român, scrie b1tv.ro

Datoria guvernamentală s-a majorat la 50,1% din PIB

Datoria guvernamentală a crescut la 50,1% din PIB, de la 49,2%, cât era în ianuarie 2023. În urmă cu cinci ani datoria guvernamentală a României era de aproximativ 34,5% din PIB, potrivit Hotnews.
În februarie, datoria pe termen lung a crescut la 676,91 miliarde de lei, de la 664,26 miliarde de lei în ianuarie 2023, iar cea pe termen scurt a scăzut la 26,61 miliarde lei, de la 30,657 miliarde de lei în luna precedentă.
Cea mai mare parte din datorie, adică 589,86 miliarde de lei, era reprezentată de titluri de stat, iar împrumuturile au ajuns la 106,41 miliarde de lei.

Datoria în euro a ajuns la 308,31 miliarde

Datoria în euro s-a majorat la 308,31 miliarde echivalent lei, cea în monedă naţională la 323,26 miliarde de lei, iar datoria în dolari americani la 73,7 miliarde echivalent lei.
Datoria administrației publice centrale, la finalul lunii februarie 2023, era de 687,763 miliarde de lei, în urcare de la 675,88 miliarde lei în ianuarie, din care 658,19 miliarde de lei pe termen mediu şi lung. Cea mai mare parte a datoriei administrației centrale era contractată în lei (308,68 miliarde de lei) şi în euro (304,13 miliarde de lei, echivalent).
Datoria administrației publice locale s-a depreciate la 18,76 miliarde de lei, de la 19,034 miliarde de lei în ianuarie 2023, din care 18,72 miliarde de lei pe termen mediu şi lung.

În februarie 2023, datoria internă a administrației publice era de 34,91 miliarde de lei (23,8% din PIB), din care 320,99 miliarde de lei datorie a administraţiei centrale şi 13,92 miliarde de lei datoria administraţiei locale.

Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, datoria externă a administrației publice era de 371,6 miliarde de lei (26,4% din PIB), din care 366,76 miliarde de lei datorie externă a administraţiei publice centrale şi 4,84 miliarde de lei datoria externă a administraţiei publice locale.

Total
0
Shares
Total
0
Share