VIDEO // Mai multor locatari din Hâncești le-a curs apă neagră din robinet. Ce spun autoritățile

Locuitori din raionul Hîncești se plâng că, de ceva timp, apa din robinete nu ar fi bună de băut, iar recent, pe rețelele de socializare a apărut un video care confirmă grijile cetățenilor. Imagini desprinse parcă dintr-un film de groază arată cum la deschiderea robinetului, apa care curge e de culoare neagră, scrie TV8.md

Mulți dintre internauți s-au revoltat: „De 10 ori în zi se schimbă culoarea la apă. Pui la spălat, parcă e limpede, dar le scoți mai murdare decât ai pus”, „La mine era mâl negru, aproximativ o găleată de apă s-a scurs până când a devenit normală”.

Alții, din contra, s-au amuzat: „Totul e bine, oleacă de cvas nu încurcă”, „Un fel de detox”.

De cealaltă parte, contactați de TV8, reprezentanții Apă-Canal Chișinău au declarat că problema s-a rezolvat cu mai mult de o săptămână în urmă.

„Asta a fost cu 10 zile înainte și atunci s-a rezolvat de urgență întrebarea. Acum, problema nu mai este. Au fost spălate rețelele, apa clorată s-a tulburat și mai sunt locatari care pun filtre și nu le schimbă cu anii și murdăria ceea din filtre mai curge din robinet”, a spus reprezentantul Apă-Canal Hîncești, Anatolie Leon.

Iar pe pagina oficială de Facebook a operatorului, am găsit un anunț din 22 iunie, în care locuitorii sunt îndemnați ca, în perioada 22-23 iunie, să nu utilizeze apa în scop alimentar, fiindcă urmau a fi efectuate lucrări de spălare și dezinfectare a unui rezervor, inclusiv a rețelelor publice de apă ce se alimentează de la acesta.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share