Cu referire la informațiile apărute în spațiul public, privind decesul unui deținut din Penitenciarul nr.9 – Pruncul, Administrația Națională a Penitenciarelor confirmă incidentul și vine cu următoarele precizări:
Incidentul tragic s-a produs în noaptea de 30 spre 31 iulie 2023. Deținutul, în vârstă de 35 de ani, a fost găsit strangulat în curtea sectorului de trai al penitenciarului. Din primele informații, ar fi vorba despre un suicid.
Imediat după ce a fost depistat cadavrul, a fost informată conducerea ANP, dar și cea a Ministerului Justiției. În dimineața zilei de 31 iulie, directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor, Anatolie Falca, împreună cu ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru au efectuat o vizită la penitenciar, unde au desfășurat o ședință de lucru, la care au participat angajații responsabili, inclusiv cei care se aflau în tură în momentul în care s-a produs incidentul.
De asemenea, a fost inițiată o anchetă internă pentru a stabili, cu exactitate, cauzele și circumstanțele producerii incidentului.
În prezent, cazul este investigat de către poliție sub conducerea procuraturii, iar Administrația Națională a Penitenciarelor oferă tot suportul în acest sens.
Încurajăm toate persoanele, care dețin informații privind încălcarea normelor în vigoare a activității sistemului administrației penitenciare, să apeleze la numărul de telefon 0 (22) 63-69-68, care funcționează 24/24.
Administrația Națională a Penitenciarelor, regretă profund acest incident tragic şi exprimă condoleanțe familiei îndurerate. Totodată, facem apel către toți cetățenii care au avut de suferit în urma acțiunilor ilegale întreprinse de către persoanele aflate în detenție să raporteze aceste cazuri la poliție și la ANP.
Totodată, pentru formarea obiectivă a opiniei publice, considerăm imperios necesar să fie solicitată, în prealabil, poziția oficială a instituției vizate. Acest fapt va contribui la evitarea mediatizării informațiilor neverificate sau denaturate.