IGSU continuă să gestioneze transportarea materialelor de construcție pentru raioanele afectate de intemperiile produse la sfârșitul lunii iulie curent.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență continuă să gestioneze transportarea materialelor de construcție eliberate din cadrul Agenției Rezerve Materiale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne.
Bunurile materiale sunt livrate în localitățile afectate de ploile torențiale și rafalele de vânt, înregistrate în perioada 25-26 iulie 2023, din raioanele Edineț, Râșcani, Dondușeni, Drochia, Hâncești și Soroca, începând cu data de 28 iulie 2023.
Astfel, până la momentul actual toată cantitate de cherestea 39,7 m3, alocată de Guvernul Republicii Moldova, a fost distribuită în raioanele țării.
Totodată, de la începutul procesului de transportare a materialelor de construcție, au fost livrate 51 514 foi de ardezie pe la casele oamenilor, a căror locuințe au fost distruse de intemperiile, dar și în gestionarea autoritățile publice locale în vederea reparației edificiilor publice.
Pe parcursul următoarelor zile, salvatorii, pompierii, polițiștii, carabinierii și angajații Ministerului Apărării vor transporta în raioanele Edineț și Hâncești încă 13 163 foi de ardezie din cantitatea totală alocată inițial.