Un bărbat din Hîncești, trimis după gratii, după ce și-a bătut concubina pentru 500 de lei

Un bărbat din raionul Hîncești a fost condamnat la 4 ani de închisoare, după ce și-a snopit în bătaie concubina din cauza că ultima ar fi luat din casă 500 lei fără permisiunea acestuia. Sentința a fost pronunțată zilele trecute de magistrații Judecătoriei Hîncești, sediul Central.

Potrivit materialelor dosarului, totul s-a produs la data de 4 ianuarie, când femeia s-a întors acasă din vizita la fratele său. Fiind întâmpinată de concubin, între cei doi s-a iscat o ceartă, în urma căreia bărbatul i-a aplicat victimei lovituri în regiunea capului, după care i-a fracturat piciorul.

Fiind audiată, victima a declarat că în acea zi, concubinul a certat-o pentru faptul că aceasta „i-ar fi furat 500 din casă”. Femeia a menționat că a făcut cumpărături și a mers în vizită la fratele său. Totuși, agresorul nu a rămas satisfăcut de răspunsul oferit, astfel aplicând victimei mai multe lovituri.

În urma traumelor primite, femeia a fost transportată la spital.

În cadrul ședinței de judecată, individul nu și-a recunoscut vina, menționând doar că între cei doi într-adevăr a existat un conflict din cauza banilor, însă el nu a lovit-o, ci doar i-a dat lucrurile personale și a obligat-o să părăsească casa.

Deși acesta nu-și recunoștea vina, procurorii au reușit să-i demonstreze culpabilitatea.

Sentinţa este cu drept de atac, în ordine de apel, la Curtea de Apel Chişinău, în termen de 15 zile.

Total
0
Shares
Total
0
Share