Din acest an, locuitorii Kosovo pot călători fără vize în Uniunea Europeană

Locuitorii Kosovo pot călători fără vize în Uniunea Europeană începând cu ziua de astăzi, după ce a intrat în vigoare regimul care îi scutește de perfectarea documentului de acces, scrie Agerpres.ro

Noul regim le permite kosovarilor să călătorească în zona Schengen fără pașaport sau viză pe o perioadă de până la 90 de zile într-un interval de jumătate de an.

Kosovo, cu o populație de 1,8 milioane de locuitori, este ultima dintre cele șase țări din Balcanii de Vest care beneficiază de un astfel de regim. Această evoluție este percepută de fosta provincie a Serbiei, care și-a proclamat independența în 2008, drept un pas cheie către o recunoaștere deplină.

Potrivit Comisiei Europene, Kosovo a îndeplinit toate criteriile necesare pentru un regim fără vize în 2018, inclusiv gestionarea frontierelor și a migrației. Dar aprobarea a fost amânată de Franța și Țările de Jos, preocupate de posibilitatea unor noi valuri de migrație, precum și de alte cinci state membre UE (Cipru, Grecia, România, Slovacia și Spania). Aceste cinci țări nu recunosc independența Kosovo, care și-a prezentat cererea oficială de aderare la UE în decembrie 2022.

Înainte ca blocul comunitar să elimine regimul de vize pentru Kosovo, deținătorii de pașapoarte kosovare puteau călători fără viză în doar 14 țări din întreaga lume.

Total
0
Shares
Total
0
Share