Republica Moldova a preluat Președinția Agendei Maritime Comune pentru Marea Neagră

La 20 martie curent, la Bruxelles, în contextul preluării Președinției Agendei Maritime Comune (CMA) pentru Marea Neagră de către Republica Moldova, Grigore Stratulat, Secretar de stat, a prezidat prima reuniune a comitetului de supraveghere. La reuniune au participat coordonatorii naționali ai Bulgariei, Turciei, Ucrainei, României, Georgiei, precum și reprezentanții Hub-urilor naționale ale mecanismului de asistență pentru Marea Neagră.

În cadrul reuniunii s-a discutat despre planul de lucru pentru anul 2024, prioritățile, obiectivele fiecărei țări și evenimentele naționale, care vor desfășura pe parcursul anului.

Republica Moldova și-a subliniat prioritățile cheie pentru 2024, aliniindu-se la obiectivele generale ale CMA privind ecosistemele marine și costiere sănătoase, încurajând investițiile în economia albastră a Mării Negre și o economie albastră competitivă, inovatoare și durabilă pentru Marea Neagră.

Totodată, reuniunea a avut ca scop promovarea obiectivelor și priorităților CMA pentru țările participante și a posibilităților de cooperare în domeniul economiei albastre durabile, prin schimbul de opinii cu privire la proiecte, care vizează obiectivele CMA.

De asemenea, la reuniune au participat și reprezentanții, Comisiei Mării Negre (BSC), Comisia Balcanică și a Mării Negre (CPMR), Banca Mondială, Interreg Next, Organizația Mării Negre de Cooperare Economică, Comisia generală de pescuit pentru Marea Neagră.

Participanții și-au exprimat deschiderea pentru cooperare, schimb de experiență și preluarea bunelor practici, susținând Republica Moldova în contextul preluării președinției.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share