VIDEO // Oleg Tofilat: „Este incorect și este iresponsabil modul în care este organizată licitația pentru darea în locațiune a spațiilor comerciale de la Aeroport”

Fostul director al întreprinderii „Calea Ferată a Moldovei” a criticat din nou foarte dur modul în care este organizată licitația cu privire la darea în locațiune a spațiilor comerciale de la aeroport. Potrivit lui, autoritățile statului, prin acțiunile lor, vor aduce prejudicii financiare statului. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Teritoria Svobodi” de la Realitatea TV.

Potrivit lui, în primul rând, nu este corect ca spațiile pentru comerț și pentru alimentația publică să fie date unei singure companii. Mai mult, termenul de trei ani de dare în locuțiune este unul mult prea mic, fiind și în detrimentul statului, și al companiei.

„Viitoarea companie va avea nevoie de cel puțin jumătate de an pentru a începe totul. Pentru că e vorba de alimentație publică. E vorba despre tehnica pe care trebuie să o aducă, personalul pe care să-l angajezi. Plus e nevoie de tot felul de aprobări și autorizații. Iar pentru că înțelegerea este pe trei ani, jumătate de an ai nevoie pentru a închide afacerea. Pentru că nu ai de unde să știi exact dacă vei câștiga și următoarea licitație. Iar dacă știi că vei câștiga și peste trei ani, atunci lipsește competiția și concurența. De aceea, procedura nu este în regulă. Probabil e nevoie să dai în locațiune cel puțin pentru un termen de zece ani. De asemenea, este foarte important să separi alimentația publică de comerțul cu amănuntul, pentru că sunt două activități total diferite. Nu cred că vom afla vreodată răspuns la întrebarea de ce s-a procedat anume așa”, a punctat Tofilat.

Mai mult, el se arată nedumerit de faptul că întreaga responsabilitate pentru organizarea concursului este pusă pe seama întreprinderii de stat care gestionează aerogara, din moment ce creșterea veniturilor aeroportului și, implicit, micșorarea tarifelor pentru campaniile aeriene și pasageri, ar trebui să fie o politică a statului.

„Este incorect și este iresponsabil modul în care este organizată licitația pentru darea în locațiune a spațiilor comerciale de la aeroport. Nu înțeleg de ce procesul de dare în locațiune a spațiilor comerciale de la aeroport sunt puse pe seama întreprinderii care gestionează aeroportul. Iar ministerul și Guvernul spun că aceasta nu este treaba lor. Aș spune așa: liniște. Scopul statului este ca aeroportul să fie cât mai ieftin pentru companiile aeriene și pentru pasageri, iar calitatea serviciilor să fie cât mai aproape de așteptările pasagerilor și companiilor aeriene. Veniturile din utilizarea spațiilor comerciale sunt o parte din veniturile totale ale aeroportului și cu cât aceste venituri sunt mai mari, cu atât celelalte tarife pentru utilizarea infrastructurii aeroportului vor fi mai mici. De aceea, un compartiment mare al politicilor statului cu privire la aeroport trebuie să fie bazat pe majorarea veniturilor din activitățile comerciale. Darea în arendă, parking, reclamă, orice. Asta are trebui să fie politica statului. Iar când reprezentanții statului spun că asta nu e treaba lor, eu, în calitate de cetățean și expert, cel puțin nu înțeleg acest lucru. Cei care spun asta înțeleg ce poziție ocupă și care sunt atribuțiile lor, în general. Am impresia că nu prea, a mai spus Tofilat.

Total
0
Shares
Total
0
Share