Un bărbat din Briceni a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru omor în timpul unei petreceri

Procuratura raionului Briceni anunță că, prin sentința Judecătoriei Edineţ, sediul Briceni din 29 martie 2024, cel de al treilea inculpat într-o cauză penală intentată în temeiul bănuielii rezonabile de comitere a unei infracțiuni contra vieții și sănătății persoanei a fost condamnat.

Mai concret, inculpatul, în vârstă de 43 de ani, a fost recunoscut vinovat în săvârșirea infracțiunii de vătămare intenționată gravă a integrității corporale, soldate cu deces (art. 151 alin.(4) Cod penal), fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 12 ani cu ispășirea în penitenciar de tip închis.

Sentința este cu drept de apel.

Potrivit învinuirii înaintate de către procurorii de la Briceni, inculpatul, într-o seară din luna februarie a anului 2021, fiind la domiciliul său, situat într-un sat din raionul Briceni, având trei oaspeți, au consumat împreună băuturi alcoolice. Majoritatea din bărbații prezenți, inclusiv inculpatul aveau un trecut infracțional. Unul din bărbați a solicitat alocarea surselor financiare în bugetul criminal (din slangul lumii interlope -,,oбщак”), în vederea susținerii materiale a deținuților din instituțiile penitenciare, fapt ce a generat un conflict între solicitantul banilor și ceilalți bărbați, care au început să îl bată. Victima a fost lovită cu pumnii în diferite regiuni ale corpului, preponderent în regiunea capului, în urma cărui fapt a căzut la podea. Făptașii își continuau acţiunile violente, sărind cu ambele picioare pe diferite părți ale corpului victimei, iar ca urmare a leziunilor corporale suportate, victima a decedat, peste câteva zile la domiciliul propriu.

Inculpatul a pledat nevinovat.

Ceilalți doi complici ai săi și-au recunoscut vinovăția în comiterea infracțiunii, cauza în privința lor fiind examinată în procedură simplificată. Aceștia au fost condamnați printr-o sentință anterioară, pronunțată de Judecătoria Edineț, sediul Briceni din 07 decembrie 2021, la 8 și, respectiv, 10 ani de închisoare.

Total
0
Shares
Total
0
Share