Starea de alertă în sectorul energetic a încetat după expirarea termenului de 60 de zile

Starea de alertă în sectorul energetic a încetat după expirarea termenului de 60 de zile
EnglishFrançaisРусский

Începând de astăzi, a încetat starea de alertă în sectorul energetic, instituită la 25 aprilie 2026 pentru o perioadă de 60 de zile, după ce analiza indicatorilor de risc nu a evidențiat necesitatea prelungirii acesteia.

Potrivit Centrului Național de Management al Crizelor (CNMC), odată cu încetarea stării de alertă va începe procesul de elaborare a unui raport integrat privind măsurile aplicate și impactul acestora. Documentul urmează să fie publicat pe pagina oficială a instituției.

Pe durata stării de alertă, autoritățile responsabile au monitorizat permanent evoluțiile din sectorul energetic, au gestionat riscurile identificate și au aplicat măsuri pentru menținerea securității aprovizionării cu resurse energetice și funcționarea stabilă a infrastructurii critice.

CNMC precizează că situația din sectorul energetic continuă să fie supravegheată în regim permanent de instituțiile competente, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.

Totodată, Centrul Național de Management al Crizelor anunță că va continua să asigure schimbul de informații și coordonarea interinstituțională necesară pentru prevenirea și gestionarea eventualelor riscuri care ar putea afecta securitatea energetică a Republicii Moldova.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share
ULTIMA ORĂ
×