FOTO // Accident grav în Măgdăcești: Cel puțin 16 persoane au fost rănite

Cel puțin 16 persoane au fost traumatizate în urma unui grav accident produs azi-dimineața în satul Măgdăcești din raionul Criuleni, la ieșire din municipiul Chișinău, scrie Ziarul Național

Un microbuz de rută s-a ciocnit cu un camion puțin după ora 6.00, fiind proiectat într-un stâlp și un gard. În urma impactului, scaune din microbuz au ajuns pe șosea.

La fața locului au fost trimise șase ambulanțe, inclusiv dintre două echipe specializate de Terapie Intensivă Mobilă.

Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, cei 16 pasageri cu diverse traumatisme au fost preluați de către ambulanțe.

„Tuturor persoanelor accidentate li s-a acordat asistență medicală de urgență la etapa de prespital de către membrii echipelor medicale și victimele sunt transportate asistat cu monitorizarea parametrilor vitali la spitalele din municipiul Chișinău”, precizează Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.

Total
0
Shares
Total
0
Share