În punctul de trecere a frontierei Leușeni, în flux au fost depistați trei conaționali și un ucrainean, care foloseau acte falsificate și o remorcă cu nereguli. Unii dintre ei au recunoscut ilegalitățile comise. În toate cazurile polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale VEST continuă cercetările pentru elucidarea circumstanțelor.
Într-un caz, un cetățean moldovean de 38 de ani s-a prezentat ca șofer la un autovehicul cu remorcă de model Pongratz. La verificarea informației din certificatul de înmatriculare cu datele remorcii, polițiștii de frontieră au observat că unul din numerele VIN nu corespund. A fost constatat că numărul este șters. În declarații, conaționalul a precizat că remorca și-a confecționat-o din bucăți.
Un alt cetățean moldovean de 26 de ani avea asupra sa un permis de conducere ucrainean, cu semne rezonabile de falsificare. Acesta s-a prezentat printre pasagerii unei mașini de ocazie ”Moldova – Polonia”. La audieri, tânărul a declarat că și-a perfectat permisul în Ucraina, unde a învățat, dar ar fi plătit 60 USD pentru a fi admis la examene și să obțină documentul.
Al treilea moldovean de 68 de ani, posesor și al cetățeniei române, a prezentat la control două certificate de asigurare auto care conțineau semne de falsificare. Ambele documente ar fi emise de către autoritățile române pentru o autoutilitară cu remorcă. Din spusele șoferului, asigurările auto au fost procurate în Letonia și ar fi costat 1500 EUR.
Încheie șirul ilegalităților cetățeanul Ucrainei de 40 de ani. Bărbatul a prezentat printre documente și permisul de conducere ucrainean. În privința permisului, polițiștii de frontieră au avut bănuială că este falsificat. Ca urmare a cercetărilor amănunțite, cu ajutorul tehnicii speciale, a fost stabilit că permisul conține indici clari de falsificare. La cele depistate, străinul a evitat să comunice detalii cum a obținut documentul.