Igor Grosu a avut o întrevedere cu președintele Adunării Naționale Franceze

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a întâlnit, la Paris, cu președintele Adunării Naționale Franceze, Yaël Braun-Pivet, și cu președintele Senatului francez, Gérard Larcher.

Discuțiile au vizat reformele de pe agenda parlamentară și preluarea expertizei franceze în domenii precum politicile europene, economia verde sau lupta cu dezinformarea. Totodată, oficialii francezi și-au reiterat suportul pentru parcursul european al Republicii Moldova și au venit cu mesaje de încurajare.

”În ultimii ani, avem o agendă bilaterală intensă, inclusiv între grupurile de prietenie sau comisiile de resort, iar pentru aceasta, îmi exprim profunda recunoștință doamnei Braun – Pivet și poporului francez”, a punctat șeful legislativului.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a discutat cu președinta Adunării Naționale Franceze, Yaël Braun-Pivet, despre eforturile depuse în reformarea justiției, lupta cu corupția și consolidarea economiei, precum și despre suportul acordat de Republica Franceză țării noastre: „Printre subiectele abordate au fost și documentele semnate recent – Acordul de cooperare în domeniul apărării, Foaia de parcurs privind cooperarea în domeniul economic pentru 2024-2029 și Acordul de facilitate de credit în valoare de 40 milioane euro în domeniul reîmpăduririi. Prin astfel de acțiuni concrete, vom dinamiza și mai mult schimburile comerciale, diversifica cooperarea și vom crește investițiile private franceze în Republica Moldova”, a menționat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Șeful legislativului a mai discutat cu președinta Adunării Naționale Franceze despre moldovenii stabiliți în Franța. Igor Grosu a solicitat sprijin în avansarea procesului de negocieri pe marginea acordurilor în domeniul protecției sociale și privind conversiunea permiselor de conducere, dar și ajutor în organizarea scrutinelor din această toamnă.

La fel, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a discutat cu președintele Senatului francez, Gérard Larcher, despre eforturile autorităților Republicii Moldova de a avansa pe parcursul european.

”Integrarea în Uniunea Europeană este proiectul nostru de țară și odată cu avansarea în acest proces, suntem din ce în ce mai determinați pentru agenda noastră de reforme. Sperăm că foarte curând să începem negocierile de aderare, iar întregul proces este, în primul rând, pentru cetățenii noștri, pentru bunăstarea fiecărui om din Republica Moldova care trebuie să trăiască în pace și siguranță, cu o guvernare eficientă, cu o justiție corectă, o economie puternică și competitivă care să genereze locuri de muncă bine plătite la noi acasă”, a accentuat șeful legislativului.

În perioada 27 – 29 mai, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, efectuează o vizită în Republica Franceză, la invitația președintelui Adunării Naționale franceze, Yaël Braun-Pivet.

Agenda mai include întrevederi cu președinta Grupului de prietenie Franța-Republica Moldova din cadrul Adunării Naționale franceze, Delphine Lingemann.

Din delegația Parlamentului Republicii Moldova mai fac parte președinta Grupului de prietenie cu Republica Franceză, Marcela Adam, și Ersilia Qatrawi, membră a aceluiași Grup de prietenie.

Total
0
Shares
Total
0
Share