Patru persoane reținute în dosarul de finanțare ilegală a unui partid politic, arestate preventiv pentru 25 de zile

EnglishFrançaisРусский

Judecătoria municipiului Cahul a decis arestarea preventivă a patru dintre cele cinci persoane reținute pe 1 octombrie de către Centrul Național Anticorupție (CNA) într-un dosar complex privind finanțarea ilegală a unei formațiuni politice, spălare de bani și falsificarea rapoartelor financiare. Cele patru persoane vor rămâne în arest pentru 25 de zile, în timp ce pentru cea de-a cincea persoană, instanța a dispus aplicarea controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Potrivit comunicatului din 1 octombrie emis de CNA, ofițerii și procurorii au desfășurat percheziții ample la Comrat în cadrul unor cauze penale ce vizează activități ilegale de spălare de bani și falsificarea rapoartelor financiare ale unui partid politic. În urma acțiunilor desfășurate, cinci persoane au fost reținute și plasate în izolator pentru 72 de ore.

Ancheta a scos la iveală mai multe episoade în care cetățenii au fost mobilizați pentru a participa la proteste contra unor remunerații bănești. De asemenea, au fost descoperite dovezi privind plata ilegală a transportatorilor pentru a facilita participarea la proteste și acordarea de salarii pentru activiștii partidului. O altă practică documentată a fost oferirea de suplimente la pensii și salarii pentru unii bugetari prin intermediul aplicației “ПСБ” a băncii rusești “Промсвязьбанк”.

Pe parcursul investigațiilor, au fost efectuate 51 de percheziții la 20 de persoane, inclusiv în birourile din cadrul organizației teritoriale Comrat a formațiunii politice vizate, dar și la domiciliile și în automobilele bănuiților.

Acțiunile au loc sub coordonarea procesuală a Procuraturii municipiului Cahul, iar ancheta este în curs de desfășurare.

Reamintim că orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei decizii definitive de către instanță.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share