Astăzi, Ion Ceban, primarul general al municipiului Chișinău și președintele Partidului Mișcarea Națională (MAN), a avut o întrevedere cu Alexandr Stoianoglo, candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova. După întâlnire, Ceban a subliniat importanța discuțiilor, afirmând că a prezentat o serie de propuneri concrete pentru viitorul țării. „Am venit cu propuneri pe care să le analizeze pe viitor și să le ia în calcul”, a declarat Ceban.
Printre subiectele abordate au fost proiectul de construcție a centurii Chișinău și necesitatea instituirii poliției comunitare în toate localitățile din Republica Moldova. Ceban a adus în discuție și un proiect de parcări la nivel național, precum și tema impozitelor locale, subliniind: „Am propus ca 50% din impozitele persoanelor juridice să rămână în bugetul local al municipiilor Chișinău și Bălți, pentru a elimina discriminarea actuală”.
De asemenea, în calitate de vicepreședinte al CALM, Ceban a reiterat recomandările primarilor privind descentralizarea și autonomia locală, adăugând că „acestea trebuie să fie priorități guvernamentale”.
Totodată, primarul a abordat subiectul controalelor inițiate de organele de stat asupra primarilor, susținând că dosarele de integritate fabricate au o motivație politică.
În încheiere, Ceban a lansat o invitație către Maia Sandu, candidata la funcția de președinte, afirmând: „Suntem deschiși pentru discuții și cu Maia Sandu și o invităm la Primăria Chișinău pentru a discuta”.



