Tentativă de corupere la frontiera ”Sculeni”: Un cetățean român, prins oferind mită de 50 de euro

Pe parcursul săptămânii curente, vigilența polițiștilor de frontieră din cadrul Punctului de trecere a frontierei ”Sculeni” a dus la identificarea unei tentative de corupere activă în timpul controlului de frontieră. Un cetățean român în vârstă de 35 de ani a fost surprins încercând să influențeze procesul de verificare prin oferirea unei bancnote de 50 de euro plasate în certificatul de înmatriculare al mijlocului de transport, se menționează într-un comunicat al Poliției de Frontieră.

Incidentul s-a produs pe sensul de intrare în Republica Moldova, în momentul în care cetățeanul a prezentat certificatul de înmatriculare al vehiculului său polițistului de frontieră. În timpul verificării documentului, acesta a observat bancnota ascunsă, o acțiune evidentă menită să faciliteze procedura de control.

Cazul a fost denunțat imediat, iar cercetările continuă pentru stabilire tuturor circumstanțelor.

Poliția de Frontieră reiterează importanța respectării legislației în vigoare și subliniază că orice tentativă de mituire sau influențare a angajaților reprezintă o infracțiune sancționată conform legii.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share