În 16 ianuarie 2025, conducerea Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) a avut, o întrevedere oficială cu E.S. Muhammad Arshad Jan Pathan, noul ambasador al Republicii Islamice Pakistan în Republica Moldova, cu sediul la București, cu prilejul vizitei de prezentare.
În cadrul întrevederii, Sergiu Harea, Președintele CCI a RM, a subliniat importanța extinderii cooperării economice între cele două state, cu accent pe sectoarele strategice precum agricultura și industria alimentară. Președintele CCI a RM a menționat că Republica Moldova înregistrează o deficiență semnificativă în exporturile de produse către Pakistan, subliniind oportunitățile de dezvoltare ale acestui sector.
Totodată, președintele CCI a RM a adresat o invitație, Ambasadei Pakistanului și Camerei de Comerț și Industrie din Pakistan de a participa la cel mai mare eveniment expozițional din țară, Expoziția Națională „Fabricat în Moldova”, care va avea loc pe 29 ianuarie și 2 februarie 2025.
’’Acesta reprezintă o oportunitate deosebită pentru companiile pakistaneze de a identifica parteneri de afaceri din Republica Moldova. În acest context, cele două state ar trebui să colaboreze pentru a găsi un cadru optim de schimb de informații și pentru a sprijini finanțarea proiectelor comune, punând în valoare potențialul economic al ambelor țări. De asemenea, există oportunități semnificative în domenii economice, în care Republica Moldova se remarcă, cum ar fi industria textilă, sectorul agro-alimentar, tehnologia informației și telecomunicațiile, care pot contribui substanțial la aprofundarea relațiilor bilaterale’’, a declarat Sergiu Harea.
Ambasadorul E.S. Muhammad Arshad Jan Pathan, a apreciat invitația și a subliniat că sectorul agricol reprezintă o oportunitate semnificativă pentru antreprenorii pakistanezi, având în vedere experiența anterioară a exportului din Republica Moldova de tehnică și echipamente agricole, precum și forța de muncă calificată disponibilă. De asemenea, a menționat interesul crescut al părții pakistaneze pentru extinderea colaborării și în alte domenii cu impact bilateral, precum domeniul apărării și al energiei, având în vedere potențialul de a dezvolta proiecte comune majore în aceste sectoare.
În continuare, Președintele CCI a RM a prezentat succint activitatea instituției și a subliniat necesitatea semnării unui Memorandum de Colaborare între camerele de comerț, pentru a intensifica colaborarea bilaterală. Printre propunerile avansate s-au numărat:
Informarea reciprocă privind evenimentele economice și comerciale organizate în ambele țări;
Schimbul de oferte comerciale și facilitarea oportunităților comune de afaceri.
Evoluția relațiilor economice între Republica Moldova și Republica Islamică Pakistan
Conform datelor statistice din surse deschise și furnizate de Trading Economics și Biroul Național de Statistică, relațiile comerciale dintre Republica Moldova și Pakistan au înregistrat fluctuații semnificative în ultimii patru ani:
Exporturi: Volumul exporturilor moldovenești către Pakistan a scăzut cu 77,58% în 2022 față de 2020.
Cele mai exportate produse sunt:
- Legume comestibile și anumite rădăcini și tuberculi;
Cereale. - Importuri: În anul 2023, importurile din Pakistan s-au concentrat pe:
Bumbac; - Articole de îmbrăcăminte, nu tricotate sau croșetate;
- Articole de îmbrăcăminte, tricotate sau croșetate.
Deși exporturile din Republica Moldova către Pakistan au înregistrat o scădere semnificativă, volumul importurilor a crescut constant până în 2022 (+61,06%), iar între 2020 și 2023 rata de creștere rămâne una pozitivă (+28,44%).