Dorin Recean afirmă că datoriile salariale la CFM s-au acumulat din cauza că sunt prea multe depouri

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat în cadrul emisiunii ”Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV că Guvernul a început un proces de optimizare a activității Căii Ferate a Moldovei (CFM), o reformă esențială pentru eficientizarea companiei și pentru achitarea datoriilor salariale acumulate de aceasta, informează telegraph.md

”Am avut șase depouri în loc de două, iar o mare parte dintre angajați nu sunt implicați în activități productive, însă compania continuă să acumuleze datorii la salarii. Noul director al CFM a început procesul de optimizare, iar mâine Vladimir Bolea, împreună cu directorul CFM, va prezenta un plan foarte clar despre cum aceste lucruri se vor desfășura. Noi avem șase, șase depouri în locul de două. Avem foarte multă lume care nu lucrează, dar în continuare acumulează datorii la salarii”, a declarat premierul Recean.

Acesta a subliniat că prioritatea Guvernului este ca angajații să-și primească salariile restante.

”Planul care va fi prezentat va include măsuri concrete pentru ca toți angajații să își primească salariile, dar și pentru a restructura activitatea CFM, astfel încât să devină sustenabilă și eficientă,” a adăugat premierul.

În paralel, Federația Sindicală a Feroviarilor din Republica Moldova (FSF) a anunțat organizarea unor acțiuni de protest în 14 februarie 2025, în fața Guvernului, Parlamentului și Președinției Republicii Moldova, pentru a atrage atenția asupra restanțelor salariale acumulate și pentru a cere soluționarea acestei probleme. Este vorba despre datorii la salarii în valoare de 190 de milioane de lei.

Total
0
Shares
Total
0
Share