La 14 februarie 2025, în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la TVR Moldova, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a afirmat că „În cazul procurorilor, durează și mai încet, pentru că unii procurori fac tot posibilul să încetineze procesul, chiar intentează dosare și intimidează membrii comisiei sau secretariatul acestor comisii. Eu pot să îmi permit să spun acest lucru pentru că știu acest lucru. Chiar cei care trebuiesc evaluați, una, nu prezintă informații care trebuie să o prezinte sub diferite motive, doi, deschid dosare penale…”, făcând aluzie că Procuratura Anticorupție ar avea intentate dosare penale în privința membrilor sau secretariatului Comisiilor Vetting. Aceste declarații sunt eronate și nu reflectă realitatea.
În primul rând, Procuratura Anticorupție nu are, în prezent, niciun dosar în gestiune care să vizeze membrii comisiilor de evaluare externă sau a secretariatelor comisiilor, ori să implice dosare ce ar putea tergiversa procesul de vetting.
Pe parcursul activității sale, Procuratura Anticorupție a recepționat și oferit răspuns la 11 solicitări din partea comisiei de evaluare a procurorilor, 30 de solicitări din partea comisiei de evaluare a judecătorilor și 10 solicitări din partea comisiei Pre-Vetting. După verificări de rigoare, Procuratura Anticorupție a furnizat informație către comisii. Doar în perioada august 2022 – iunie 2024, Procuratura Anticorupție a primit solicitări pentru a verifica 686 procurori/judecători și rudele acestora din parte Comisiilor Pre-Vetting și Vetting și din partea Consiliului Superior al Magistraturii. În unele cazuri, printr-o singură solicitare Comisia Vetting a solicitat verificarea la 162 persoane și respectiv 102 persoane. Răspunsurile Procuraturii Anticorupție au fost expediate în timp de 8-13 zile, în dependență de numărul de subiecți în solicitare.
Menționăm că legiuitorul a stabilit garanții și imunități destul de rigide care să asigure lipsa unor imixtiuni sa u influențe în activitatea Comisiilor.
Astfel, art. 5 alin (6) din Legea cu nr. 252 din 17 august 2023 privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor și modificarea unor acte normative, prevede că ,,Membrii comisiilor de evaluare şi angajaţii secretariatelor beneficiază de imunitate funcţională şi nu pot fi traşi la răspundere pentru opinia exprimată în exercitarea mandatului şi a atribuţiilor. Urmărirea penală în privinţa acestora este pornită de Procurorul General, cu acordul comisiei de evaluare respective. În caz de infracţiune flagrantă, acordul comisiei de evaluare nu este necesar.”
În lumina prevederilor legale citate, urmărirea penală în privința angajaților secretariatelor sau a membrilor comisiilor, fără acordul comisiei respective nu este posibilă.
În perioada 2023-prezent, Procuratura Anticorupție a recepționat o singură plângere în privința activității unui membru a uneia dintre comisii, însă faptele nu au fost confirmate, fiind emisă o ordonanță de refuz în pornirea urmăririi penale.
Având în vedere sensibilitatea subiectului și pentru a evita subminarea încrederii publicului în reformele demarate, Procuratura Anticorupție îndeamnă toți actorii politici să trateze aceste subiecte cu maximă seriozitate și să facă afirmații factuale.
Pe această cale, având în vedere caracterul complet eronat al informației transmise Președintelui Parlamentului Republicii Moldova de către subiecți sau instituții nenominalizate în interviu, dar și constatând caracterul vădit calomnios al acestora, considerăm imperios necesar și solicităm ca identitatea persoanelor care au prezentat informații false să fie comunicată publicului.