Peste 17 000 de solicitări a ambulanței au fost înregistrate săptămâna trecută

În perioada 3-9 martie 2025, ambulanța a fost solicitată pentru 17 383 de persoane, potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP). Dintre acestea, 553 de apeluri s-au dovedit a fi inutile.

Echipajele medicale au intervenit în 60 de cazuri de urgențe toxice, dintre care 24 provocate de medicamente, 15 de intoxicații cu alcool și 10 cu monoxid de carbon. De asemenea, 59 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza agenților fizici, chimici și de mediu, inclusiv 28 cu arsuri, 23 cu mușcături de animale sau înțepături de insecte și 4 cu hipotermii.

În aceeași perioadă, echipele AMU au fost chemate la 38 de accidente rutiere, în urma cărora 50 de persoane au fost rănite. După acordarea primului ajutor, 42 de pacienți, inclusiv 7 copii, au fost transportați la spital cu diverse traumatisme.

Autoritățile îndeamnă populația să utilizeze serviciile de urgență responsabil și să ia măsuri de precauție pentru a preveni intoxicațiile și accidentele.

Total
0
Shares
Total
0
Share