Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a emis o reacție față de declarațiile și atacurile lansate de deputata Marina Tauber la adresa unui judecător de la Judecătoria Chișinău. Instituția califică acțiunile drept „o încercare inacceptabilă de intimidare a unui magistrat și de subminare a independenței justiției”.
„Independența judecătorilor este un principiu fundamental al democrației și trebuie respectată de toți actorii politici, indiferent de circumstanțe”, subliniază CSM într-un comunicat de presă.
Consiliul avertizează că „orice atac public la adresa judecătorilor constituie o ingerință gravă în actul de justiție și contravine principiilor statului de drept”.
În același document, CSM reafirmă sprijinul față de corpul magistraților: „Reiterăm sprijinul nostru ferm pentru toți judecătorii, care își desfășoară activitatea cu profesionalism și integritate”.
„Orice presiune exercitată asupra acestora reprezintă un risc major pentru statul de drept și, în consecință, va fi sancționată”, se mai menționează în mesaj.
Instituția mai precizează că „va sesiza instituțiile competente cu privire la orice încercare de subminare a independenței justiției, pentru responsabilizarea persoanelor ce vor atenta la independența, integritatea și securitatea judecătorilor”.
În final, Consiliul lansează un apel către clasa politică: „Lansăm un apel către toți actorii politici să respecte separația puterilor în stat și să evite orice acțiuni, ce ar putea fi percepute ca ingerințe în activitatea instanțelor de judecată”.
„Promit din tot sufletul că oamenii care se comportă în acest fel, ca niște vârcolaci în uniformă, și care fac haos total, ca niște bandiți, vor ajunge la închisoare și foarte curând. Iar dumneavoastră, Alexandru Negru, vreau să vă spun că atunci când Maia Sandu și toți ceilalți care vă scriu deciziile și vi le impun vor fugi, iar dumneavoastră veți rămâne, vă rog să nu credeți că cineva vă va cruța. Astăzi, Alexandru Negru practic și-a atribuit singur o condamnare penală și va trebui să răspundă pentru ea. La fel ca și procurorii și judecătorii care își bat joc de sistemul de justiție și îl folosesc ca pe o bâtă împotriva opoziției. Nu mai e mult. Dictatorii nu rezistă mult”, a declarat Marina Tauber într-o intervenție pentru un post tv online.