Blocul Comuniștilor și Socialiștilor acuză guvernarea PAS de abuzuri și cere audieri parlamentare pe mai multe subiecte sensibile

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) a lansat mai multe critici dure la adresa guvernării PAS, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului din 10 aprilie, acuzând lichidarea școlilor, ignorarea votului de neîncredere în politicile agricole, lipsa de transparență în gestionarea crizei economice și eliberarea controversată a unor condamnați la detenție pe viață.

Deputatul BCS Vladimir Odnostalco a cerut audierea ministrului Educației, Dan Perciun, fiind îngrijorat de închiderea în masă a școlilor din țară. „Guvernarea PAS nu se ocupă de reorganizarea instituțiilor de învățământ, ci de lichidarea lor. Consiliile locale, conduse de reprezentanți PAS, votează pentru închiderea școlilor”, a declarat Odnostalco, menționând cazuri concrete din raioanele Florești, Cantemir și Strășeni. „Această temă îi preocupă pe toți. Dacă lucrurile vor continua în acest fel — în curând vor rămâne pustii toate satele”, a avertizat deputatul.

Tot el a cerut ca ministrul Economiei, Doina Nistor, să fie audiat în Parlament în legătură cu decizia SUA de a impune o taxă vamală de 31% pentru importurile din Moldova. „Nu știm de ce s-a întâmplat asta și cine este vinovat. Vrem să știm ce măsuri sunt întreprinse pentru protejarea intereselor economice ale țării”, a spus Odnostalco.

Deputatul BCS Petru Burduja a solicitat includerea în ordinea de zi a unui proiect de lege privind susținerea agenților economici locali. „Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor vine cu o propunere bazată pe tendința negativă din ultimii 2–3 ani: reducerea producției industriale, scăderea exporturilor, pierderea locurilor de muncă. Propunem o măsură indirectă de susținere a economiei — oferirea unei marje preferențiale de 15% pentru operatorii economici autohtoni în cadrul achizițiilor publice de bunuri și servicii produse sau prestate în țară”, a explicat Burduja.

La rândul său, deputatul Radu Mudreac a amintit că, încă din 20 martie, BCS a înregistrat un vot de neîncredere față de politicile Ministerului Agriculturii, însă conducerea Parlamentului nu l-a inclus nici până astăzi în ordinea de zi. „Astăzi este 10 aprilie. Votul a fost depus în strictă conformitate cu Regulamentul Parlamentului și legislația în vigoare, care prevede că dezbaterea moțiunii trebuie să aibă loc în termen de 14 zile lucrătoare. Termenul a expirat. În acest context, cerem includerea votului în ordinea de zi și respectarea principiilor europene de aplicare a legii”, a declarat Mudreac.

Un alt subiect sensibil ridicat de BCS a fost scandalul legat de eliberarea a două persoane condamnate pe viață. Deputatul Radu Mudreac a propus crearea unei comisii parlamentare de anchetă. „Întreaga societate este bulversată de situația în care au fost eliberate două persoane condamnate pe viață. Această temă este discutată pe larg în mass-media, atât de experții în drept, cât și de cetățenii simpli. Propunem crearea unei comisii parlamentare care să studieze detaliat cazul și să ofere societății răspunsuri clare: ce s-a întâmplat, unde, când, cine a fost implicat, de ce și în ce condiții a avut loc această eliberare”, a declarat Mudreac.

Mai mult, deputatul Corneliu Furculiță a anunțat depunerea unui vot de neîncredere împotriva ministrului Justiției, Veronica Mihailov-Moraru. „Este vorba despre inacțiunea sistemică și eșecurile în gestionarea domeniului, care, după cum au subliniat deputații BCS, pun în pericol siguranța și viața cetățenilor”, a explicat Furculiță, făcând trimitere la ceea ce BCS a numit „amnistia Sandu-PAS”, în urma căreia au fost eliberate persoane condamnate pentru crime grave, inclusiv omoruri.

În ciuda acestor solicitări, majoritatea PAS a respins toate inițiativele BCS, ceea ce a determinat deputații opoziției să părăsească ședința Parlamentului. „Ne vom adresa cu anumite plângeri la Curtea Constituțională în legătură cu abuzurile comise de guvernarea PAS și controlul total asupra justiției. Vă lăsăm să continuați lucrările… exact ca la o ședință de fracțiune”, a declarat deputatul BCS Grigore Novac.

Total
0
Shares
Total
0
Share