Un bărbat a fost arestat, fiind suspectat că a dat foc casei lui Keir Starmer

Poliția britanică a arestat un tânăr de 21 de ani suspectat de incendiere intenționată cu scopul de a pune în pericol viața unei ”figuri publice de rang înalt”, în urma unui atac produs asupra unei case deținute de actualul prim-ministru al Marii Britanii, Keir Starmer.

Potrivit Reuters, citat de publicația ”Европейская правда”, incidentul a avut loc în noaptea de 12 mai, în jurul orei 01:30, când Echipa de Pompieri din Londra a fost chemată să intervină la o locuință din nordul Londrei. Acolo se află casa de patru dormitoare deținută de Starmer, care este în prezent închiriată. Incendiul a fost stins rapid, iar pagubele s-au limitat la zona intrării în locuință. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Premierul Keir Starmer, care locuiește în prezent împreună cu familia la reședința oficială din Downing Street 10, a transmis mulțumiri echipelor de intervenție pentru reacția promptă.

Poliția a deschis o anchetă, iar suspectul reținut este interogat. Incidentul survine în contextul unor preocupări tot mai mari privind securitatea demnitarilor britanici, în condițiile în care anul trecut patru persoane au fost arestate pentru pătrundere ilegală pe proprietatea fostului prim-ministru Rishi Sunak.

Total
0
Shares
Total
0
Share