Vizita lui Nicușor Dan la Chișinău, sub controlul cenzurii: acces permis doar jurnaliștilor selectați de Președinție

Marți, 10 iunie 2025, președintele României, Nicușor Dan, va efectua prima sa vizită oficială în Republica Moldova. În cadrul acesteia este prevăzută o întrevedere cu șeful statului moldovean și o conferință de presă comună, organizată la sediul Președinției.

Evenimentul se desfășoară într-un cadru restrâns, cu acces permis exclusiv jurnaliștilor acreditați în prealabil și acceptați de instituția prezidențială. Doar cei incluși pe lista aprobată de Președinție în anul 2025 vor putea participa, ceea ce ridică semne de întrebare privind transparența și libertatea presei.

Ceremonia oficială de întâmpinare a președintelui român va avea loc la ora 13:40, iar conferința de presă comună este programată pentru ora 15:10.

Jurnaliștii validați de Președinție sunt așteptați la sediul instituției (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 154, intrarea de pe strada Maria Cebotari) între orele 13:10 și 13:30.

Amintim că Președinția și-a elaborat un regulament propriu, contrar Legii presei, prin care sunt „acreditați” doar jurnaliștii care aderă la Asociația Presei Independente (API) și/sau la Consiliul de Presă și care se angajează să respecte un cod deontologic redactat de aceste structuri private.

Ca reacție la această formă de segregare și control editorial (cenzură), redacția Telegraph continuă să acopere fața președintelui în materialele vizuale și să excludă numele șefului statului din știrile cu tentă favorabilă guvernării.

Total
0
Shares
Total
0
Share