Nicușor Dan neagă categoric zvonurile privind recrutarea bărbaților români pentru războiul din Ucraina: „Dezinformarea este foarte evidentă”

Președintele României, Nicușor Dan, a respins ferm zvonurile intens circulate pe rețelele sociale, potrivit cărora bărbați români ar urma să fie recrutați și trimiși să lupte în Ucraina. Declarația a fost făcută miercuri, 11 iunie, în cadrul conferinței de presă comune a liderilor participanți la Summitul „Ucraina – Europa de Sud-Est”, desfășurat la Odesa.

Întrebat de un jurnalist despre răspândirea rapidă a acestei campanii de dezinformare, inclusiv printre românii din diaspora, șeful statului a confirmat că este la curent cu fenomenul și l-a calificat drept un exemplu clar de manipulare.

„Da, știu despre ea. În acest caz, exemplul pe care l-ați dat dumneavoastră este unul în care dezinformarea este foarte evidentă. În alte cazuri, este o linie foarte îngustă între ce este dezinformare și ce este libertate de exprimare. Însă asta este o chestiune calitativă”, a declarat Nicușor Dan.

Președintele a atras atenția asupra dimensiunii fenomenului și a dificultății de reacție în fața volumului mare de informații false: „Ceea ce mă îngrijorează pe mine cel mai tare este chestiunea cantitativă, pentru că această situație cu care ne confruntăm cu privire la răspândirea de știri false este una relativ nouă pentru fiecare dintre noi, și consider că trebuie să învățăm unii de la ceilalți cum să reacționăm într-o perioadă scurtă de timp și cum să reacționăm când cantitatea de informații false este atât de mare.”

În acest context, șeful statului a pledat pentru cooperare internațională în combaterea dezinformării: „Așadar, trebuie să învățăm unii de la ceilalți cum să procedăm.”

Total
0
Shares
Total
0
Share