Guvernul Republicii Moldova a aprobat miercuri, 19 iunie 2025, deciziile privind amalgamarea voluntară a două grupuri de unități administrativ-teritoriale, în urma solicitărilor venite de la nivel local. Astfel, mai multe primării sătești vor fi desființate, iar localitățile respective vor fi administrate de autorități comune.
Primul grup de amalgamare include orașul Leova și satele Sîrma, Tochile-Răducani și Sărata-Răzeși, iar al doilea grup este format din satul Călinești, comuna Chetriș și satul Hîncești, toate din raionul Fălești. Procesul de reorganizare a fost realizat în baza deciziilor consiliilor locale și avizat de Guvern în ședința din 19 iunie.
Potrivit autorităților, reorganizarea administrativ-teritorială are ca scop îmbunătățirea calității serviciilor publice și creșterea eficienței administrative la nivel local. Noile primării rezultate în urma amalgamării vor beneficia de investiții directe în infrastructură – rețele de apă, canalizare, drumuri, salubrizare – precum și de acces facilitat la fonduri naționale și europene pentru proiecte de dezvoltare.
De asemenea, cetățenii vor avea la dispoziție centre unice de prestare a serviciilor publice, în fiecare localitate inclusă în noile structuri. Autoritățile centrale au anunțat că noile entități administrative vor beneficia atât de sprijin financiar unic, cât și de asistență anuală până în anul 2030, pentru a facilita tranziția.
Procesul de amalgamare voluntară a primăriilor de nivelul I este susținut de stat printr-un fond special. Până în prezent, 34 de primării din cele 898 existente în Republica Moldova au inițiat procedura de amalgamare, în vederea consolidării administrației publice locale.
Amalgamarea voluntară presupune unificarea a două sau mai multe localități, în baza acordului consiliilor locale, cu scopul de a crea o structură administrativă mai eficientă, capabilă să ofere servicii mai bune cetățenilor.
1 Comentariu
Comentariile sunt închise.