În 20 iunie se încheie în Ungaria o consultare națională lansată de guvernul condus de premierul Viktor Orbán privind acceptarea aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. Procesul, început în 15 martie, nu are caracter juridic obligatoriu, dar este folosit ca instrument politic în contextul negocierilor de la Bruxelles.
Guvernul maghiar și-a exprimat în repetate rânduri opoziția față de integrarea Ucrainei în UE, invocând corupția din statul vecin, efectele asupra bugetului european și situația minorității maghiare din Transcarpatia. Deși Kievul a modificat o parte din legislația criticată, retorica oficială de la Budapesta a rămas ostilă.
Campania asociată referendumului, denumit oficial Voks2025, a fost promovată intens prin canale de stat și fonduri publice, cu mesaje de tip „noi versus ei”, fiind criticată de organizații civice pentru manipulare și lipsă de transparență.
Chiar dacă rezultatul nu influențează direct procesul decizional european, guvernul Orbán ar putea folosi consultarea drept pretext pentru a bloca aderarea Ucrainei în Consiliul European, unde este necesar consensul tuturor celor 27 de state membre. Poziția Ungariei riscă astfel să devină un obstacol serios în parcursul european al Ucrainei.