Președintele Partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev, susține că reluarea cooperării bilaterale în domeniul energetic cu Federația Rusă ar putea duce la facturi mai mici pentru populație și ar reprezenta un pas concret spre redresarea economiei naționale. Declarația a fost făcută în cadrul Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg (SPIEF-2025), unde Tarlev a avut o întrevedere cu prim-adjunctul ministrului Energiei al Federației Ruse, Pavel Sorokin.
„Am abordat deschis situația dramatică în care au ajuns consumatorii moldoveni după sistarea livrărilor directe de gaze naturale. Am subliniat faptul că revenirea la achizițiile directe din Rusia ar putea reduce prețul gazului cel puțin la jumătate”, a declarat Tarlev, precizând că acest lucru ar însemna „facturi mai mici pentru cetățeni și un impuls esențial pentru economia națională”.
Potrivit liderului „Viitorul Moldovei”, la discuții au participat și reprezentanți ai altor formațiuni de opoziție din Republica Moldova, lucru care, în opinia sa, demonstrează „maturitate politică și dorința sinceră de a pune în prim-plan interesul național și binele cetățenilor”.
„Avem nevoie de soluții reale, de parteneriate sincere și de decizii curajoase. Moldova merită o guvernare care pune pe primul loc bunăstarea oamenilor și securitatea economică a țării”, a conchis Vasile Tarlev.