Un tânăr de 20 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs în dimineața zilei de marți, 2 iulie 2025, pe strada Bucovina din municipiul Chișinău.
Potrivit Poliției Capitalei, un autobuz condus de un bărbat de 38 de ani s-a ciocnit cu un automobil, iar în urma impactului, autobuzul a fost proiectat în două vehicule parcate și ulterior a lovit un pilon electric.
Șoferul autoturismului a fost asistat medical la fața locului, dar a refuzat transportul la spital. Alte persoane nu au fost rănite.
Poliția continuă investigarea circumstanțelor producerii accidentului.