Ministerul Educației cere retragerea avizului care califică denumirea manualului ”Istoria Românilor” drept discriminatorie

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a solicitat oficial Consiliului pentru egalitate retragerea avizului emis în 15 mai 2025 în cauza nr. 150/20, prin care se recomanda schimbarea denumirii disciplinei ”Istoria Românilor”, considerată de Consiliu drept o formă de discriminare directă.

Ministerul susține că avizul este nefondat, fiind emis în baza unor date eronate, și că denumirea completă a disciplinei – ”Istoria Românilor și Universală” – reflectă o abordare integrată, inclusivă și științific fundamentată. Totodată, MEC contestă legalitatea procedurii, argumentând că, în cazul unei plângeri individuale, Consiliul ar fi trebuit să emită o decizie, nu un aviz, ceea ce limitează posibilitatea contestării în instanță.

Avizul a fost emis după peste 5 ani de la înregistrarea plângerii, depășind termenele legale, fără ca opinia MEC să fi fost actualizată din 2020. De asemenea, nu a fost prezentată nicio analiză a conținutului disciplinei sau expertiză academică clară.

Mai multe instituții, inclusiv Academia de Științe a Moldovei și universități de prestigiu, au susținut caracterul nediscriminatoriu al denumirii și conținutului curriculumului, subliniind că acesta respectă standardele internaționale și asigură studierea istoriei minorităților etnice în completarea trunchiului comun.

Ministerul avertizează că menținerea avizului creează un precedent periculos pentru autonomia educațională și își reafirmă angajamentul pentru o educație incluzivă, echilibrată și bazată pe rigoare științifică.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share