Alexandr Berlinschii, expert electoral, fost secretar CEC și membru al Partidului Nostru, a solicitat Comisiei Electorale Centrale (CEC) să ofere explicații clare privind gestionarea sistemului electronic „Alegeri”. El solicită să se clarifice cine administrează efectiv acest sistem și de ce a fost necesară transferarea ,,SIAS Alegeri” pe platformele Serviciului Tehnologii Informaționale și Securitate Cibernetică (STISC).
„Cine gestionează sistemul informațional automatizat de stat „Alegeri”? care a fost necesitatea – citez din comunicatul de presă al Comisiei – „transferării pe platformele STISC-ului”? Care sunt atribuțiile sau cine gestionează acest sistem: Comisia Electorală Centrală sau Serviciul Tehnologii Informaționale și Securitate Cibernetică? Nu spun că acest lucru nu ar fi fost făcut legal. Cred în buna credință a funcționarilor din cadrul CEC, care sunt profesioniști – nu mă refer la membrii comisiei, aceștia fiind numiți de către partidele parlamentare, ci mă refer la profesioniștii care muncesc în cadrul Comisiei. Și sper foarte mult că nu a fost careva abateri de la cadrul legal”, a declarat Berlinschii la emisiunea „Important” de la postul TVC21.
El a mai menționat că ar trebui să existe demersuri și semnături ale persoanelor responsabile:
„Orice acțiune care a fost realizată, probabil s-a făcut în baza unui act de transmitere, probabil cineva a semnat. Sper mult că sunt careva demersuri și comunicări între autoritatea electorală și acest serviciu”.
În urma mai multor întrebări și sesizări publice privind transferul sistemului electronic al alegerilor de pe platforma CEC pe platforma STISC, Comisia a distribuit un comunicat de presă, prin care se confirmă că „din motive de securitate, Sistemul Informațional Automatizat de Stat „Alegeri” (SIAS „Alegeri”), care este un instrument digital esențial în procesul de organizare și desfășurare a alegerilor, este găzduit pe platforma Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC)”.