Kremlinul se declară luni pregătit să participe l noi negocieri de pace cu Ucraina, dar anunţă că data acestor negocieri nu a fost stabilită încă şi că este nevoie de ”multă muncă” în vederea unei apropieri a poziţiilor celor două tabere, relatează AFP, sursă citată de news.ro
”Suntem în favoarea unei a treia runde (după eşecul a două runde la Istanbul). Imediat ce se va stabili o dată vă vom informa”, declară un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Sâmbătă, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a propus Moscovei o nouă rundă, săptămâna aceasta, de negocieri, în prezernt aflate în impas.