Mai multe state, inclusiv Egipt, Qatar și Franța, cer retragerea Hamas de la conducerea Fâșiei Gaza

Egipt, Qatar, Arabia Saudită și Iordania, alături de alte state precum Marea Britanie, Franța, Canada, Brazilia, Italia, Spania, Norvegia și Irlanda, au semnat un document internațional care cere încetarea guvernării Hamas în Fâșia Gaza. Documentul a fost adoptat în cadrul unei conferințe privind soluția a două state, desfășurată la New York, și urmează să fie supus aprobării oficiale a ONU până în luna septembrie.

Inițiativa solicită ca Hamas să renunțe la conducerea regiunii și să predea armele către Autoritatea Palestiniană, sub supraveghere internațională. În același timp, semnatarii condamnă atacul terorist lansat de Hamas asupra Israelului la 7 octombrie 2023.

Documentul prevede și măsuri adresate Israelului, inclusiv oprirea imediată a acțiunilor militare în Fâșia Gaza și limitarea activităților coloniștilor evrei în Cisiordania. De asemenea, semnatarii susțin formarea unor forțe ONU pentru stabilizarea regiunii.

Recunoașterea statului palestinian este considerată de către semnatari o ”componentă esențială și indispensabilă” a soluției bazate pe coexistența a două state. Germania nu se afla printre semnatari la momentul publicării informației, potrivit agenției dpa.

Total
0
Shares
Total
0
Share