La Președinția Republicii Moldova a avut loc o întrevedere cu noul însărcinat cu afaceri ad interim al Statelor Unite ale Americii, Nick Pietrowicz. Oficialul american a primit urări de succes în exercitarea mandatului său în țara noastră.
Conducerea Republicii Moldova a exprimat aprecierea pentru sprijinul oferit de Statele Unite în ultimii 30 de ani, inclusiv în domeniul energetic, dezvoltării economice, securității și combaterii amenințărilor hibride, sprijin care a contribuit la consolidarea statutului țării. Totodată, a fost reiterat interesul de a aprofunda parteneriatul bilateral în beneficiul cetățenilor ambelor state.
În cadrul discuțiilor au fost salutate progresele în direcția reconcilierii în Caucazul de Sud, mediate de președintele american Donald Trump, și a fost subliniată importanța unei păci juste și durabile în Ucraina și în întreaga regiune.