Ion Creangă rămâne internat în spital. Ședința de judecată a fost amânată

Fostul șef al Direcţiei Juridice a Parlamentului, Ion Creangă, continuă să fie internat într-o instituție medicală, iar ședința programată pentru 21 august la Curtea de Apel Centru a fost amânată.

„Domnul Creangă Ion, la moment, este internat într-o instituție medicală, fapt care face imposibilă prezența dumnealui la ședință”, a declarat avocatul Gheorghe Ionaș.

Între timp, Creangă scapă de brățara electronică, însă rămâne sub control judiciar și are interdicția de a părăsi municipiul Chișinău. Următoarea ședință va avea loc la începutul lunii octombrie.

Procurorul de caz, Dumitru Ștefârță, a menționat: „Nu era o urgență medicală, era una planificată care putea fi amânată pentru o altă zi.”

Ion Creangă a fost reținut în iulie 2024, plasat în arest preventiv, ulterior în arest la domiciliu și este suspectat că ar fi avut comunicări conspirative cu un fost angajat al Ambasadei Rusiei la Chișinău, transmițând informații clasificate despre apărarea națională și cooperarea internațională.

Creangă pledează nevinovat, iar în cazul unei condamnări, riscă între 15 și 20 de ani de închisoare.

Total
0
Shares
Total
0
Share