Raionul Căușeni sărbătorește 34 de ani de independență a Republicii Moldova

În 27 august 2025, raionul Căușeni s-a alăturat întregii țări în celebrarea celor 34 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova, marcând un moment istoric de afirmare a demnității, libertății și suveranității naționale.

Manifestarea festivă a avut loc în Piața Voluntarilor din orașul Căușeni și a reunit conducerea raionului, reprezentanți ai Guvernului, instituțiilor publice, mediului educațional și cultural, dar și numeroși cetățeni.

Programul evenimentului a inclus depuneri de flori la monumentul eroilor neamului, intonarea Imnului de Stat, discursuri festive și un spectacol artistic cu participarea colectivelor locale de cântec și dans.

Președintele raionului, Alexandru Catan, a adresat un mesaj de felicitare locuitorilor, subliniind importanța Zilei Independenței ca reper al istoriei naționale și prilej de reflecție asupra responsabilității de a păstra și valorifica libertatea câștigată.

Evenimentul a reafirmat respectul față de valorile democratice, idealul unității naționale și dorința de a contribui la un viitor prosper pentru Republica Moldova.

Total
0
Shares
Total
0
Share