Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni, România, au depistat, pe 9 septembrie, o carte de identitate falsă ascunsă în bagajele unui cetățean din Republica Moldova.
Incidentul a avut loc în jurul orei 21:45, când un bărbat de 27 de ani, aflat la volanul unui autoturism ce se îndrepta spre Republica Moldova, s-a prezentat la controlul de frontieră. În urma unui control amănunțit, polițiștii au descoperit în bagajele sale o carte de identitate ce părea emisă de autoritățile din Cehia.
Verificările au arătat că documentul nu îndeplinea condițiile de formă și fond ale unui act autentic. Tânărul a recunoscut că a cumpărat documentul prin intermediul unei rețele de socializare, plătind 150 de dolari, și că intenționa să îl folosească pentru a-și găsi mai ușor un loc de muncă.
Polițiștii de frontieră au deschis un dosar penal pentru fals material în înscrisuri oficiale.