VIDEO // Vlad Plahotniuc a solicitat un termen pentru a face cunoștință cu învinuirile care îi sunt aduse, a precizat avocatul său

Magistrații îi aduc azi la cunoștință lui Vlad Plahotniuc mandatele de arestare ce au fost aplicate după extrădarea la Chișinău a fostului lider PDM. Avocatul Lucian Rogac a declarat că a solicitat un termen pentru examinarea învinuirilor, după care vor fi făcute publice mai multe declarații.

„La momentul potrivit vom face declarații. Ne-au fost aduse învinuirile și am solicitat un termen ca clientul să ia cunoștință și ulterior va veni cu declarații. Este un volum destul de mare de text pentru a fi asimilat, după ce va lua cunoștință va face declarații”, a declarat Lucian Rogac.

Magistrații Judecătorii Chișinău urmează azi să se expună și asupra cererii procurorilor privind separarea dosarului de învinuire a lui Vlad Plahotniuc în fradua bancară de celelalte cauze examinate, timp de doi ani, într-un dosar comun. În acest context, apărătorul susține că instanța a făcut exces de zel atunci când a numit un avocat din oficiu în această cauză.

„Nu poate clientul să accepte avocat din oficiu, din moment ce are apărător ales, este o procedură penală ce are reglementările sale și cred că instanța face un pic de exces de zel prin numirea unui apărător din oficiu, după care numește un al doilea apărător din oficiu. Nici nu era rostul de a solicita un avocat din oficiu”, a precizat Lucian Rogac.

Total
0
Shares
Total
0
Share